Blogurile Tempo

prima dragoste (codin caradimu)

Stau tolanit, cu burta gata sa plezneasca de fantezii culinare maghiare, pe un scaun de vinilin bordo, in micutul, dar cochetul aerodrom din Satu Mare. Plesnit peste ceafa de leapsa Ciocarlanului, profit de timpul ce trece greu pana la imbarcarea in ATR-ul carpit pe la aripioare si fac apel la memorie. Cred ca prima mea intalnire cu publicitatea care ar trebui consemnata a avut loc in copilarie. Pe la 5 ani eram intr-una din vacantele de vara parca prea lungi si plictisitoare la matusa mea din Lugoj, o femeie care nega comunismul, conferea titluri nobiliare vecinilor din cartier, se imbraca in haine perfect conservate dinainte de ‘44 si detinea o colectie impresionanta de reviste germane si frantuzesti din anii 30. Reclamele full page la cabriolete Ford sau la sapun si colonie Farina erau desenate maiastru, imi placeau mult, dar nu le intelegeam rostul. Nu ilustrau povesti sau articole asa cum eram obisnuit, ci un context creat in jurul unui obiect pe care probabil trebuia sa-l cumperi. Simteam ca-i ceva pervers la mijloc, dar nu puteam decodifica senzatia. Peste cativa ani vedeam in camera unui bun prieten din scoala generala, o pagina dintr-un Paris Match de prin ‘78 lipita pe usa. Era primul print care m-a marcat pana in ziua de azi. Nu ma intrebati de ce. Deasupra unei fotografii perfecte a insulei Fidji scria: “La femme est une ile, Fidji est son parfum. De Guy Laroche.” Tot la el am intalinit pe un perete alta pagina smulsa din revista Epoca, de data asta, o dubla de la mijloc cu noul Audi Quattro din ‘80. Sub poza masinii era pretul, scris mare: 1.000.000 de ITL. Mereu cadeam pe ganduri si ne intrebam daca o sa ni-l permitem cand o sa fim mari. Obsesia pentru marci celebre la care n-aveam acces a inceput totusi pe la 8-9 ani, printr-o infuzie nociva de snobism infantil datorata cartierului, presarat cu copii de bani gata, in care am copilarit. Iata un exemplu grotesc, prin ‘82 am dat la schimb o colectie de reviste Rahan (originale, de la editura Ilexim) pe un box de can-uri goale de Coca-Cola, Sinalco, Pepsi si Fanta, culese cu grija de proprietar din gunoiul shop-ului de la Athenee Palace. Prima fixatie pentru ambalajul unui produs am facut-o in ‘86 cand am dat 400 lei (din pensia bunicii), un pret mult prea mare, pe primul meu after-shave. Camasa denim, deschisa la 3 nasturi, a cowboyului de pe cutie mi se parea garantia calitatii si un simbol cert al culturii occidentale. Intalnirea cu publicitatea moderna a avut-o insa mai tarziu cand asteptam sa inceapa filmele erotice de la miezul noptii pe canalul frantuzesc M6 si am constatat ca emisiunea dinainte e chiar interesanta, la Culture Pub ma refer si vorbesc de inceputul anilor ‘90. Imediat a aparut Pila si dupa ce l-am cunoscut mai bine mi-am propus sa fac si eu publicitate intr-o zi. N-a durat mult si iata-ma azi plin de invidie ca Sorin Psatta o sa iasa inaintea mea la pensie din publicitate. Feher, ai legatura.