prima dragoste (octav gheorghe)

Scris de guest miercuri, 7 iulie 2010, ora 14:50

“Anul paleozoic 1988 m-a gasit in posesia celei mai dezirabile blonde din Pantelimon. Cea mai dezirabila blonda din Pantelimon poseda cea mai dezirabila caseta VHS a momentului; minunea continea portiuni din emisiuni muzicale de la posturi TV americane si australiene. Banda prezenta uzuri la limita schelalaielii la Midnight Oil si la Suedehead-ul lui Morissey. Intre clipuri, pauze publicitare. Fiind o vedeta notabila a baschetului din exclusivista zona a capatului tramvaiului 14, n-am putut sa nu vibrez la un spot Converse “Weapon”, ce ingloba toate ingredientele care ar fi putut umple inima unui tanar locatar al blocului comunist. Mai intai, o marca nemaivazuta inca, dar despre care se auzise ca e incaltata de marii jucator. Apoi produsul in sine: niste stiuci oribile, dar fascinante in comparatie cu chinezestii care-mi rupeau talpile. O colectie de staruri baschetbalistice pe care le vedem pentru prima oara la fata. Probabil cel mai jenant moment rap din istorie, excluzandu-l de aici pe cel cu Aurelian Temisan. Si nu in ultimul rand, figura avicola a lui Larry Bird, innobilata de o de acea freza pe care numai anii 80 au avut gratia sa ne-o ofere.

Cum sa nu te indragostesti?

Spotul in cauza:

Ia sa mai zica si Andrei Cohn si Codin Caradimou, ca eu unul m-am saturat.”

Octav Gheorghe (Gavrila & asociatii)

Comentează

Toate comentariile trebuie aprobate de un administrator, deci este posibil ca apariţia lor pe site să întârzie. Te rugăm nu trimite acelaşi comentariu de mai multe ori.