Tempo şi BCR promoveaza avantajele economisirii

Scris de Tempo vineri, 22 mai 2009, ora 13:25

Tempo Creative Services dezvoltă pentru BCR cea mai nouă campanie de comunicare ce punctează avantajele economisirii. Campania se desfăşoară în perioada mai-iunie 2009 şi beneficiază de suport pe TV, print , outdoor, internet şi TV screens indoor.
Într-un moment în care toată lumea a adoptat o atitudine gravă şi serioasă, campania lansată de BCR împreună cu Tempo tratează cu optimism un subiect atât de prezent pe buzele tuturor azi: economisirea.

Ca lider de piaţă şi ca bancă reper, misiunea asumată de BCR prin această campanie nu este neaparat aceea de a-i convinge pe oameni sa pună bani deoparte cât mai degrabă de a le fi alături şi de a-i susţine în deciziile pe care le iau singuri.

Soluţia creativă a pornit dintr-un insight pe cât de simplu pe atât de adevărat: odată cu apariţia familiei, viaţa oamenilor începe să se schimbe, iar grija zilei de mâine ocupă un loc important în conştiinţa acestora – deciziile luate azi având un impact asupra întregii familii. BCR, prin campania dezvoltată, propune o abordare pozitivă asupra responsabilităţii faţă de familie, care nu este privită ca o povară, ci dimpotrivă, este văzută ca bucuria de a şti familia în siguranţă.

“Având în vedere tensiunile actuale de pe piaţa bancară, felul în care am abordat subiectul economisirii ne-a dat tuturor o notă de optimism şi a fost o reală plăcere să dezvoltăm acest proiect. Cred că mai ales acum, campaniile de comunicare ar trebui să adopte o atitudine pozitivă în mesaj, realistă, dar în nici într-un caz pesimistă. Orice tip de comunicare reprezintă un mijloc de a modela şi educa comportamentul consumatorului, iar în această perioadă dificilă este esenţial modul în care alegi să livrezi informaţiile către public”, a declarat Daniel Pană – Director Executiv Direcţia de Marketing.

“Suntem la a doua mare campanie dezvoltată pentru BCR şi cred că întreaga echipă e mulţumită de rezultat. E un proiect care nu are cum să nu-ţi placă, ne-a încărcat pe toţi cu energie pozitivă şi cred că va avea acelaşi efect şi asupra publicului”, spune Adrian Preda - Creative Director Tempo.

“Este un proiect amplu în care întreaga echipă a investit mult timp şi efort, am încercat să găsim abordarea cea mai potrivită pentru a reuşi să livrăm un produs care să aducă valoare adăugată clientului cât şi să inspire consumatorul, mai ales având în vedere gradul ridicat de scepticism care caracterizează piaţa în momentul de faţă” , a declarat Cristian Ionescu – Account Director.

Echipa care a contribuit la dezvoltarea campaniei este alcatuită din:

BCR:
Daniel Pană – Director Executiv Direcţia de Marketing,
Georgiana Oltenescu – Head of Advertising,
Alina Camelia Petcu – Specialist Marketing.

Tempo:
Adrian Preda – Creative Director,
Bogdan Costin – Group Creative Director,
Alexandru Milea – Art Director,
Aura Toma – Client Service Director,
Cristian Ionescu – Account Director,
Ilinca Strajan – Account Manager,
Radu Zaharia – Account Executive,
Dan Bododea – Research Manager
Delia Soare – Brand Consultant
Mihaela Racescu – A/V Producer

Despre TEMPO Creative Group
Unul din cele mai dinamice grupuri de comunicare de pe piaţa românească, TEMPO Creative Group include şapte companii specializate în toate disciplinele ale comunicării ale căror eforturi converg către o activare creativă a consumatorului: TEMPO Creative Services – servicii de creaţie, Rogalski Grigoriu Public Relations – servicii de relaţii publice, Tempo Media – servicii de media planning şi buying, Brand Motion - servicii de strategie de comunicare şi branding, Kinecto – servicii de comunicare digitală, Tempo Action – servicii de BTL şi Tempo Creative Production – servicii de graphic design şi print production. Portofoliul de clienţi ai grupului include companii locale şi internationale: Agricola Bacau, Alka, Atlas Corporation, Autoklass Center, Baneasa Investments, BCR, BDG, Boom, Cetelem, Coca-Cola, Colgate Palmolive Romania, Danone, Deloitte Romania, Centrul Comercial Orhideea, Centrul Comercial Tom, Centrul Comercial Felicia, Carrefour, Devin, European Food, Ficosota-Syntez, Franke, Kiwi Finance, Garnier, Heidi Chocolate Suisse, Impact, Ital Food, LG, LVMH ( Moët Hennessy - Louis Vuitton), Lipton, Links Associates, L’Oreal, McDonald’s, Mercedes – Benz, Mba Romano-Canadian, NBG Leasing, Orange, Kaercher, Petrom, Posta Romana, Porsche Romania, Prima Heights, Romcanada, Scandic Distilleries, Sony Ericsson, Sixt New Kopel, Tenaris Silcotub, Tuborg Romania, Ţiriac Imobiliare, Tiriac Auto Brasov, Zwanenberg, Wizrom. Avand o tradiţie în educarea unei tinere generaţii în spiritul respectului faţă de adevaratele valori ale acestei industrii, Tempo este iniţiatoarea a două programe de responsabilitate socială – „15forCannes” – un sprijin acordat în fiecare an din 2005 celor mai talentaţi studenţi ai şcolii alternative de comunicare „Gradiniţa” iniţiată de Teodora Migdalovici si Fundaţia „Performanţă după Performanţă” care îşi propune să susţină performanţa sportivilor şi după încheierea carierei sportive prin gestionarea eficientă a brandului personal.

Informaţii suplimentare – Mihaela Leaşcu,
PR Consultant Rogalski Grigoriu Public Relations
 mihaela.leascu at r-g.ro
0740 12 12 26

Comentează

Toate comentariile trebuie aprobate de un administrator, deci este posibil ca apariţia lor pe site să întârzie. Te rugăm nu trimite acelaşi comentariu de mai multe ori.