Ne iubim şi ne urâm în acelaşi timp!

Scris de miercuri, 6 august 2008, ora 9:43

Snagov, iulie 2008

Mircea Roman, antrenorul lotului olimpic de canotaj:

“Sunt antrenor principal al lotului olimpic feminin din 2003 şi al lotului din 1999 şi antrenor la clubul Dinamo Bucureşti. Antrenez lotul olimpic de canotoare la Snagov, care a devenit casa noastră de suflet. Acolo ne aflăm într-un sat în care fiecare îl cunoaşte pe aproapele său foarte bine. Ne iubim şi ne urâm în acelaşi timp, de multe ori, din cauza antrenamentelor. Suntem o familie mare, izolată, în pustietate, care vrea să facă performanţă.

Ce pot să vă spun despre Beijing 2008? Avem în barca de 8+1 atât senioare, cât şi sportive care participă acum pentru prima dată la Olimpiade. Am încredere în această formulă, pentru că a funcţionat şi la Atena, în 2004. Pe atunci, Elisabeta Lipă avea 21 de ani de canotaj, în timp ce colegele ei de barcă, Papuc şi Serban, aveau ca vârstă 20 de ani. Practic, Lipă făcea antrenament de pe vremea în care cele două nici măcar nu se născuseră.

La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice am participat la 4 probe şi am câştigat 5 medalii de aur şi un loc 5, în timp ce Germania, adversara noastră directă la acel moment, a participat la toate probele şi s-a întors acasă cu doar 2 medalii de aur. Sperăm că şi anul acesta vom veni cu aur de la Beijing!”

  1. Un răspuns la “Ne iubim şi ne urâm în acelaşi timp!”

  2. Bv. fetelor! Sper sa va descurcati cat mai bine in finala! Superba prima cursa de azi! Felicitari si junioarelor! :oops:

    Scris de KhaThaX în data de 9 Aug 2008

Comentează

Toate comentariile trebuie aprobate de un administrator, deci este posibil ca apariţia lor pe site să întârzie. Te rugăm nu trimite acelaşi comentariu de mai multe ori.