casuta de langa izvor

Scris de marţi, 20 mai 2008, ora 16:42

Poate va asteptati sa va vorbesc despre un loc splendid cu pajisti si verdeata, rupt din povesti, departe de lume si ideal pentru vacante. Hm. Nu. Oricum fiecare din noi si-a gasit deja, cred, coltul de evadare – aici, in Romania, sau afara.

O sa va spun insa despre traseul meu zilnic de acasa inspre birou. Plecare din 13 Septembrie, coborare pe langa Palatul Parlamentului, traversare parc Izvor pana la metrou, iar apoi prin tunele spre Aviatorilor. Da, mersul pe jos face piciorul frumos… si ramane, alaturi de metrou, cea mai sigura solutie pentru a ajunge la destinatie in timp util.

Stiti cladirile acelea multe de birouri de pe langa Ministerul Apararii, vis-a vis de Palatul Parlamentului? Pe strada Izvor, unde e si Facultatea de Medicina Veterinara. Ernst&Young, RCS&RDS, Hotel Parliament si altele in curs de ridicare. Acolo am decoperit casuta despre care va vorbesc. Si nu am descoperit-o acum, ci inainte de a se ridica acesti giganti monotoni si impersonali, total iesiti din peisajul arhitectural al zonei (sa ne-ntelegem, nu ca Palatul Parlamentului s-ar potrivi mai bine… dar asta e deja o alta discutie).

Intotdeauna mi-a dat impresia ca El, proprietarul casutei, a inceput sa o construiasca cu greu, singur sau cu resurse limitate. A ridicat-o in timp, cu mare atentie si grija, asa cum se intampla cand muncesti cu sarguinta pentru a-ti indeplini visul. I-a facut si gradina.
La un moment dat s-a oprit. Nu stiu din ce motiv. Astazi, pare ca nu a mai trecut de mult pe acolo. Pur si simplu nu s-a mai intamplat nimic. Lucrarile nu au continuat si nici nu a fost redefinit spatiul in vreun fel.

Tot ce vezi este o casuta marunta si prafuita, neterminata, gandita de un om gospodar… singura si stinghera printre cladirile inalte cu geamuri fumurii…

  1. Un răspuns la “casuta de langa izvor”

  2. Vremea gospodarilor a apus demult. Omul zilei este cît mai burtos, cît mai hoţ, cît mai nesimţit, cît mai spurcat la gură şi obligatoriu cît mai agramat posibil.

    Cum personajul tău nu se încadrează în acest tipar, probabil că pur şi simplu nu mai are bani să termine. Părerea mea.

    Scris de Tudor în data de 22 Mai 2008

Comentează

Toate comentariile trebuie aprobate de un administrator, deci este posibil ca apariţia lor pe site să întârzie. Te rugăm nu trimite acelaşi comentariu de mai multe ori.