Blogurile Tempo

Bucuros de aventura?

• Sediul Tempo (usor, usor apar caratorii propriilor bagaje… bine ca sunt doar de mana)

• Baneasa (”infulecam” o cafea si ne uitam cum se pun garduri separatoare ptr cursa de… nu conteaza…)

• Aeronava Tarom (ajungem la altitudinea maxima tocmai deasupra Ungariei… hmmm)

• se vede Insula (salt in trecut… ochii visatori incep a cauta avioane ostile pe cerul maroniu exact ca in zilele “Bataliei pentru Anglia” – imi suna in urechi avertizarea asilor RAF-ului din acele vremuri: “inamicul vine intotdeauna cu soarele din spate”… dar unde este soarele? incep sa ma uit si prin avion…)

• Heathrow (asteptam ca Pedro si Fabiano sa treaca frontiera dintre “restul lumii” si “restul restului lumii”)

• cu autocarul prin Anglia (imi infig degetele in spatarul scaunului din fata si imi musc limba din gura care vrea sa urle: “SUNTEM PE CONTRASENS!!!”… bine ca apar caii baltati de pe pajistea domnului cu conacul si ma mai iau si cu uitatul dupa ciresii infloriti… dar sa lasam astea ca nu vreau sa-mi expun latura duioasa)

• locul cu multe barci si cu alte multe… (pret cat soarele a trecut dintr-o parte in alta a cerului… am uitat sa va spun ca nu stiu cand a aparut soarele asta si mai ales ca nu stiu cine statea in fata lui… ne-am plimbat in gasca pe chei, am trecut repejor prin muzeul locului impinsi de la spate de vorbele laconice ale ghidului, dar rostite intr-un anume fel, iar ne-am plimbat in gasca pe chei facand in stanga si in dreapta multe poze miscate… destinatia: clubul select cu hipopotami si mult roz, pentru ca in Anglia mai toate cluburile sunt selecte, bine, nu toate au ca simbol animalute plinute. Incep povestile despre schifuri, despre oamenii din schifuri, despre sacrificiu, despre multa munca, despre cum functioneaza o echipa, despre stiinta de a aborda o competitie, despre intrecerea de sine, despre performanta, despre bucuria victoriei, despre constientizarea faptului ca acea cursa victorioasa nu a durat 6 minute ci 4 ani… cu alte cuvinte despre ce ar trebui sa fie firesc… si ma intreb de ce drumul asta de 2100 km parcurs pentru a constientiza niste lucruri cunoscute? poate ptr ca la Cannes nu toata lumea simte “povestile” din spatele unui print sau spot… poate pentru ca Elisabeta Lipa e mai “vorbareata” decat Eric Vervroegen – cel mai premiat director de creatie din lume, poate pentru ca e mai usor sa intelegi termenul de “munca in echipa” prin esenta metaforei reprezentate de echipajul unui schif decat sa incerci sa patrunzi prin culoarele intortocheate invadate de neuroni ale unei galere intelectuale ce navigheaza cu succes an de an pe Sena catre Cannes… poate pentru ca suntem pamantenii care inca nu au gasit calea catre “templul zeilor”. Una peste alta as vrea sa cred ca nu doar logo-ul a fost motivul calatoriei noastre, oricat de simbolic ar fi el. Ce ne-am fi facut daca noul logo Tempo ar fi fost o ascutitoare tocita dar sufocata de resturile de lemn ale tuturor creioanelor dintr-o agentie ultra-galonata? Oricum un lucru este cert… am citit vointa pe fetele colegilor mei… si sper ca acest sentiment primordial sa nu se stearga o data cu diminuarea amintirilor experientei londoneze… sau ca macar totul sa fi venit din suflet…

• mai departe… (ce sa va mai zic? Ca am avut sansa sa vad un spectacol extraordinar numit “The Lion King”? Un alt act artistic pus in scena de catre zei. Ca am incercat sa-mi pun toti senzorii la treaba pentru a simti viata de noapte din Londra? Ca am fost iar martorul “spiritului de echipa” cand fiecare a pornit care incotro de capul lui prin bezna capitalei unui fost Imperiu?… pardon, nu fiecare, pentru ca trebuie sa recunosc… s-au format mici grupulete. Sa va mai zic ca a doua zi, dupa o ora de somn, am fost bombardat de telefoane care ma avertizau ca din cauza mea pierdem avionul care decola peste 4 ore? Ca in Heathrow am zacut scufundat in letargia intoarcerii fiind trezit din cand in cand doar de durerea de picioare fierte in proprii bocanci pe care i-am tras dupa mine prin toata Londra spalandu-mi astfel pacatele… si mi-am gasit si locul: Tamisa? Ca in avion, la toaleta, cand am apasat butonul de spalare a wc-ului aeronava s-a inclinat brusc… iar pentru o fractiune de secunda m-am gandit ca iar am comis-o…? Ca m-am trezit pe Otopeni intrebandu-ma daca nu cumva am visat toate astea?)…

…Oricum, nu stiu ce a inteles fiecare dintre noi din experienta asta dar propun, macar pentru inceput, ca toti sa ne ascutim creioanele cu aceeasi ascutitoare.

Multumesc ptr lecturare,

Al vostru sincer si bucuros de aventura din tara in care s-au nascut multi zei,

Edouard