Londra, puterea ideilor indraznete

Sa scriu, sa nu scriu?

Intai am scris, apoi m-am razgandit.

Am scris iar, pentru ca lucrurile trebuie spuse pe nume.

Londra m-a intristat si m-a inspirat.

Prima oara si pentru mine.

N-am avut timp sa vad prea multe pentru ca programul strans nu ne-a dat ragaz, dar a fost de-ajuns o privire, ca sa-mi confirm asteptarile.

Am vazut un oras aerisit, distins, un oras incarcat de istorie care-si respecta locuitorii si vizitatorii, un oras care stie sa faca comert in zone separate de cele in care isi vinde cultura, un oras care nu te agreseaza psihic tragandu-te de maneca, strigandu-si ofertele de pe peretii universitatilor si ai cladirilor istorice, dar stie, cu toate astea, sa se vanda foarte bine. Totul e la locul lui, toate isi stiu locul.

Imi pare rau ca n-am avut timp sa cunosc si sa stau de vorba cu englezi, ca sa-mi dau seama daca proverbiala “raceala” si “the english moaning” sunt doar mituri, dar am recunoscut in tot ce fac renumitul “profesionalism englezesc”.

De la ghidul care ne-a condus prin muzeu pana la ospatarii din restaurante si soferii de autobuz, cu totii tradau siguranta de sine si responsabilitate pentru profesiunea pe care o indeplineau cu un aer afabil, cu zambetul pe buze.

Dar poate cea mai impresionanta dovada a fost musical-ul “The Lion King”. Spectacolul, intr-un singur cuvant - impecabil.

Povestea e veche, interpretarea, originala.

O productie impresionanta in care costumele, decorurile, luminile, jocul actorilor, muzica, coregrafia poarta amprenta unei imaginatii debordante.

Intai m-am bucurat, apoi m-a cuprins tristetea.

Primul impuls, in pauza dintre acte, a fost sa fug sa ma angajez la prima covrigarie din colt, pentru ca macar o data pe luna sa pot vedea un asemenea spectacol.

Apoi m-am intristat si mai tare pentru ca eu cred ca nu ideile lipsesc la noi, ci mijloacele de productie.

Fara suparare, nimeni in Romania nu cred ca ar putea realiza inca, asemenea costume si asemenea decoruri, pentru ca nu stiu cum, pentru ca nu sunt capabili.

Actorii jucau dublu rol; dansau, cantau si manuiau in acelasi timp animalele papusi, personajele din carpa, lemn sau carton pe care le aveau prinse de costume.Neobositi, fara gres, timp de patru ore.N-am vazut inca actori romani care sa faca asta.

The Lion King n-a fost pentru mine doar o poveste veche, stiuta, transpusa pe scena intr-un spectacol perfect, originalitatea decorurilor, a costumelor si a interpretarii mi-a vorbit din nou despre puterea ideilor indraznete, idei de care romanii se tem.

Si pentru ca asta m-a dus cu gandul la publicitate, am incercat sa-mi inchipui reactia unui client roman caruia i se prezinta un scenariu de spot cu personaje jumatate om, jumatate animal, cu oameni ca niste candele vii, cu mecanisme complexe pentru efecte speciale impresionante.

Inainte de a spune “nu sunt bani”, ar spune “e prea complicat, romanii nu-nteleg”.

Ideile indraznete n-au nevoie sa fie intelese ca sa te marcheze. Povestile usoare, productiile usoare se uita usor, iar romanii n-au nevoie sa-nteleaga ca sa simta ca sunt desconsiderati.

Sigur ca se pot gasi contraargumente, sunt multe spoturi “simple”, de success, dar in acest caz argumentele sunt de alta natura si doar un rauvoitor s-ar incapatana sa nu-mi inteleaga demonstratia.

Pentru a-mi intari cuvintele si pentru toti clientii carora le e teama de ideile indraznete, mai am o scurta poveste.

Se spune ca pe vremea cand era inchis, Petre Tutea, un nationalist si un mistic, omul care a spus “daca Dumnezeu nu e roman, eu nu il recunosc” obisnuia sa tina cuvantari infocate, cu pretul carcerelor si al torturilor, pe teme politice, filosofice si religioase, tuturor celor care erau dispusi sa-l asculte.

Intr-o zi, un taran simplu cu care a impartit celula timp indelungat, a fost intrebat ce intelege din discursurile filosofice complicate ale lui Petrea Tutea.

Taranul a raspuns: “ Nu inteleg nimic, dar este EXTRAORDINAR.”

madfish