Blogurile Tempo

da’ pe noi de ce ne-ai mai adus aici?!

Cam asta era intrebarea care ma bantuia pe la Otopeni, cand trageam de zor de shireturile noilor mei pantofi cumparati in graba cu o zi in urma, ca deh, ma descaltza oamenii aia si tre’ sa dau bine.

Firea mea curioasa de contabil “obtuz” (merci Dragos, :-))- stiu ca ma crezi cel mai creativ contabil din lume, sper sa nu te dezamagesc) incepea sa aiba de lucru cand, pe Heathrow am zarit-o pe Elisabeta (acum imi permit sa ma tutui cu ea, doar am mancat cips-uri din aceeasi cutie cand ne ghioraiau matzele in pauza de la The Lion King).

Si-am zis :taticu’ las-o asa! ai ajuns la Londa, ce mai vrei? Carcotasule!

Si de-atunci am inceput sa inregistrez (pe debit sau credit) cam tot ce nebunia asta de “fuga de-acasa” ne asternea prin fatza ochilor:

• un autocar;

-un club de rowing infiintat in 1818 (ptr novici, anul infiintarii la Bucuresti a breslei lautarilor avand ca patroana pe Sf Paraschiva de la biserica Caimata 20);

-o mana sanatoasa de lebede aparent gustoase si, mai important, neatente, deci, supuse surprizei;

-un muzeu care se mandrea cu o poza a Elisabetei Lipa “incaltzata” cu o droaie de medalii, dovada ca valoarea nu trebuie sa se descaltze ca sa treaca granitza;

-un Dragos care vorbea in continuu in engleza -manat de la spate cu ceasul de un englez cu cravata roz si care ne arata si el pantofii, cred ca si pe el in descaltasera, saracul..:)-ceva despre o creatie ca un motz (de ce oare nu ma mira, alooo, contabilii rulz, mey) sprijinita de 3 coloane, puse bine peste clientii clientilor nostri (aoleo cum suna-cred ca n-am inteles eu bine, se mai poate odata sefu’?, am auzit ca New York-ul e tare rau cand infloresc ciresii aia japonezi);

-un autocar;

-un trafic aproape bucurestean;

-un teatru in care am pierdut un pariu (m-am riscat cu o bere, convins fiind ca n-are cum sa-mi placa un musical plin de negri care se dadeau jivine cu veleitati artistice).Dar, pe bune, m-au lasat cu gura cascata.daca aveam caciula, dadeam cu ea dupa copii;

• un autocar;

-un restaurant italienesc cu agitatzi (in sfarsit, m-am mai linistit cand am vazut altii mai agitati ca noi) care nu prea le bugheau in engleza (m-am chinuit toata sera sa-l fac pe unul sa-mi toarne in pahar mai mult de 2 deghete de vin) ; hehe, italieni servind romani la masa, cred ca n-au dormit prea bine in serata aia;

-Londra noaptea- FARA CUVINTE- (nu ca n-ar fi de povestit, dar citeste si nevasta-mea si ea a ramas la hotel, deci, …, dar voi detalia pe sectiunea in lb maghiara ptr cine cunoaste, ca ea e din DB si nu le miroase;iar mi-o iau, dar merita!

-despre hotel, cam blank, n-am prea multe amintiri (ai dreaqu italieni, cred ca au pus ceva in vinul ala)

-dimineata, alt autocar, cu un cercelat care se chinuia sa-mi spuna un banc rasuflat, bine ca am ajuns repede;

-din nou pantofii la control, repede barca la apa ca ma ardee!

-si din nou in Bucurestiul nostru iubit

Ce frumos a fost in iescursie!

PS Cine a inteles ce ziceau aia la teatru intre hahaha-urile alea apasate, sa-mi dea si mie un mail ca ma intreaba fi-miu’ ce-am inteles din Lion-ul ala (nu ala de la Cannes, stai usor DG, esti ca ala din I have a dream ) ca are jocul pe PC si nu stie cum se ajunge la unchiu lu’ ala micu’ (ce-o fi vrand sa zica, Doamne?)

The Kontabilu’